freestyle

ideea si uitarea

Faptul de a-ti dori mereu si mereu ceva nou denota superficialitate.

Fiecare fiinta umana poarta in sine Ideea care l-a generat, care l-a infiintat in starea sa actuala. Astfel durata unei vieti singulare, desfasurata in timp si in spatiu coincide de fapt cu intervalul necesar re-amintirii acestei Idei principiale.

 Rememorarea esentei este de o mare importanta, invariabila si insensibila la diverese pretentii de subiectivitate pe care spiritele slabe le invoca adesea in incercarea lor de a se apara de propriile slabiciuni. Exista doar o Idee, un singur principiu generator si o singura cale de acces la esenta: gandirea. Efortul de a-ti aminti Ideea care te-a generat in calitate de fiinta bipeda, diferentiata de restul creaturilor care-ti seamana si fata de care, intuitiv, te simti totusi diferit este un efort dramatic. Cautarea acelei amintiri nucleare care iriga cu potenta sa creatoare toate gandurile innascute, prezente ori resimtite in viitor este o lupta cu sinele; o lupta care sccindeaza omul, il polarizeaza si il face pe acesta sa-si renege natura sa accidental corporala.

Astfel, omul se imbarca pe sine intr-o cautare. O cautare in memoria spirituala a omului, prin excelenta, cautare la capatul careia fiecare calator spera ca o sa-si odihneasca in sfarsit istovitoarea curiozitate. Cu totii ne nastem curiosi, mirati de lumea care ni se desfasoara in fata simtilor cu viteza gandirii prin care o percepem, aproape toti ne stingem curiosi, uimiti de forta cu care moartea ne smulge din prezent si ne arunca in nu stiu unde.

Curiozitatea specifica omului nu este altceva decat modul Ideii de a ne seduce, de a ne chema spre ea cu o forta atat de irezistibila incat fiecare ii dedicam intreaga nostra existenta naturala, motivati de singurul scop de a o satisface, de a o atinge, de a ne-o re-aminti. Cautarea pe care Ideea o instituie in noi o data cu momentul insamantarii vietii in invelisul cald al ovulului  este cu atat mai dramatica cu cat natura sa energetica_ a Ideii_ nu poate fi atribuita vreunui organ anume; prezenta ei subtila in arhitectura moleculara a embrionului, apoi a omului este de nedepistat. Puterea prin care Ideea ne domina consta tocmai in capacitatea acesteia de a ramane ascunsa,de a se prezenta drept invizibila, insesizabila. Si totusi noi toti ii intuim prezenta. Si o cautam. Neincetat. Fara liniste. Asiduu. O vrem cu atat mai mult cu cat simtim ca ne apartine deja. E in noi fara ca noi sa o putem atinge. Ea ne seduce, ne excita curiozitatea, ne motiveaza si anima cautarea, ne invrajbeste cu senzatii de aparenta proximitate.

 Dar gasirea Ideii in noi este o lupta in cel mai adecvat sens al termenului. Este lupta cu uitarea. Iata asadar demonul viril care se instituie in noi o data cu venirea noastra pe lume in calitate de corpuri carnale: UITAREA. Pe masura ce avansam in viata noastra carnala,uitam, treptat, dar sigur viata ezoterica ce salasluieste in noi, viata insinuata de prezenta Ideii, viata renegata de insistenta Uitarii.

Totusi, exista oameni care se simt pe deplin satisfacuti la privelistea acestei degradari inevitabile. Ei jubileaza in fata Uitarii cu care isi trateaza natura energetica. Acestia sunt oamenii dominati de slabiciunile carnale prin care demonul transpare si se lasa ghicit. Ei sunt oamenii pe care chemarea curiozitatii nu ii ademeneste, oameni incapabili sa admire, oameni blazati si molcomi. Demonul care ii poseda ii face neputinciosi in fata propriilor gandiri; ei devin dependenti de senzatiile furnizate in doze de catre demonul tentacular care le invadeaza carnea si simturile. De aceea ei sunt si vesnic nemultumiti; demonul le furnizeaza atat cat sa-I mentina incatusati in propriile iluzii, niciodata suficient astfel incat satisfactia sa se instituie. Asta pentru ca satisfactia promisa este o himera, un miraj a carei forta de atractie este comparabila doar cu aceea pe care confortul minciunii il exercita asupra lenesului. 

Va urma