sursa entuziasmului se gaseste in exterior pentru oamenii apatici.
ne construim realitati ca sa avem ce desfiinta cu alcool si droguri.
pentru fiecare ghicitoare exista o minte intacta, impresionabila.
unii oameni nu stiu sa vorbeasca decat vorbind.
in lipsa de altceva caut noul.
imi lipseste un adversar puternic.
natura vindeca mintea intoxicata.
mă mai mir de ce.
o sa stiu ca am ajuns atunci cand si acolo unde nu voi mai simti nevoia sa adaug nimic
si mai important decat a gîndi e a spera. întrebarea generează materia.
nu mai folositi cuvantul asta arhiuzat, minimal daca nu stiti cel putin inca un curent care s-a perindat in istoria artei!
arata-mi cu ce iti implinesti simturile ca sa stiu cine esti si nu esti inca
azi m-am gandit la dependenţă. de oameni, de stari. de ceva,in general. ceea ce gandeam s+ar traduce cam asa: cautam mereu acelasi om(oameni) la nesfarsit, avem o unica asteptare totalizatoare, ne emotioneaza incontinuu aceleasi mici frecusuri, consumam cu placere doar acele substante despre care stim,ab initio ca ne prilejuiesc aceasi pleiada de angoase carora stim ca le putem face fata. cert e ca devenim ceea ce suntem. tot aud spunandu-se ca oamenii se mai schimba, ca nu se mai recunosc unii pe altii, ca acum se iubesc, acum se urasc. aproprieri, distantari, prieteni, straini. nu. fiecare om e dependent de propria persoana. gata, am spus-o. eu de eu. nu egoism. nu eu de ego. ci as descrie aceasta stare de autodependenta ca pe o acrobatie la inaltime. imaginati-va o prajina de 10 cm latime intre cele doua emisfere cerebrale. imaginati-va acum o noapte lunga ce se prelinge intr-o dimineata calduroasa pe la ora 11 merg spre metrou buimaca. ba nu. ma duc cu autobuzul. acea ameteala sublima. substanta inca ma mână. am in mână o sticla de apa din care sorb. sunt epuizata. atata muzica buna si oameni relaxati. merg totusi. trebuie sa ajung undeva. asta stiu sigur. cu metroul sau cu autobuzul? mai merg pe jos. e o zi frumoasa. o prelungire fireasca. am multe urme de talpa pe tenesi . si o gaura in ciorapi de la o tigara aprinsa. am atins o stare de excelenta. ajung in intersectia de la Universitate. Oameni in jurul meu mergand in toate directiile. râd. parca sunt toti niste vectori ametiti de respiratia mea magnetica.vad o trecere si nu ezit. ma incumet si fac primul pas. inchid ochii si imi intind bratele. e mai bine asa. am rau de inaltime si, oricum, am atins o stare de excelenta. lemnul elastic se indoaie sub pasii mei neezitanti. ajung dincolo.puntea asta imi poarta pasii. descrie excelenta mea. circul libera prin mine.
